100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de intrarea României în Primul Război Mondial, de partea Antantei. După avansarea glorioasă a armatei române în Transilvania, a urmat cotraofensiva armatelor germană și austro-ungară, care s-a soldat cu înfrângerea armatei române și respingerea acesteia la sud de Carpați. În toamna 1916 armatele Puterilor Centrale, avansând dinspre vest și dinspre sud încep ocuparea României.
Unul dintre episoadele eroice ale rezistenței românilor îl reprezintă șarja de la Robănești din zilele de 10-11 și 12 noiembrie 1916.
Cu ani în urmă, bunica mi-a încredințat Jurnalul de front în care căpitanul Popescu a consemnat vâltoarea și haosul acelor zile.

Jurnalul a fost publicat în Anuarul Institutului de Istorie Orală, XI, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2011.

Cred că momentul acesta aniversar este foarte potrivit pentru postarea documentului. Spațiul deschis al site-ului îl face accesibil  în primul rând elevilor mei care îndrăgesc istoria dar și tuturor celor interesați de momentele eroice ale trecutului.

Prof. Florina Șerbu

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail