20240327125206575

Mesajul meu pentru România

Elevii și profesorii școlii noastre au transmis Mesajul pentru România. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Proiectului județean 100 de ani de spirit românesc și a fost dedicată Zilei Naționale a României. Au participat toți profesorii și elevii școlii. Alături de noi au fost reprezentanții Casei de Cultură și ai Asociației de părinți care ne-au susținut și au contribuit la succesul activității. După intonarea   Imnului de stat, copiii au ridicat stegulețele și au rostit într-un glas  La Citeste mai mult…

20240327125206575

“Săptămâna legumelor și fructelor donate”

În perioada 20-24 noiembrie 2017, elevii voluntari ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Eforie Nord au colectat 435 kg legume și 352 kg fructe în cadrul campaniei sociale “Săptămâna legumelor și fructelor donate” din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară. Coordonați de cadrele didactice și cu ajutorul părinților, elevii au popularizat campania la nivelul instituției de învățământ și la nivelul comunității locale și au reușit să colecteze legume și fructe care au fost donate către copiii cu situație financiară precară din Centrul de Zi Agigea.  Scopul acestei Citeste mai mult…

20240327125206575

Ne pregătim pentru Centenarul Marii Uniri

Curând se vor împlini100 de ani de la marele act istoric al unirii românilor într-o singură ţară, România. La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a avut loc Marea Adunare Naţională, care prin rezoluţia adoptată a consfinţit unirea Transilvaniei cu Ţara Mamă, România. Acest măreţ act înseamnă recunoaşterea deplină a drepturilor naţionale ale românilor, trăitori pe pământurile vechii Dacii. Proiectul  îşi propune să aniverseze într-un mod inedit şi atractiv, marile momente ale istoriei naționale care Citeste mai mult…

20240327125206575

O săptămână diferită şi pentru clasa a VII-a B….

În cadrul programului, “Să ştii mai multe, să fii mai bun” desfăşurat în săptămâna   30.10 – 03.11.2017, elevii clasei a VII-a B  s-au deconectat în cele câteva zile de activităţi nonformale. Ziua de luni  am început-o cu o prezentare a caracteristicilor Mării Negre, în cadrul căreia ne-am îmbogăţit cunoştintele de cultură generală, şi am continuat-o delectându-ne cu filmul de actiune “Thor” care ne-a învăţat, sper, cât de puternică e legătura dintre prieteni,  ce e altruismul Citeste mai mult…

20240327125206575

Să învățăm…altfel, în clasa a 5-a B

In perioada 30 octombrie-3 noiembrie 2017 s-a desfășurat in scoala noastra săptămâna Școala altfel. Pentru elevii clasei a 5-a B a fost o minunată ocazie de a petrece  timpul împreună, în mod agreabil si instructiv. Elevii au desfasurat diferite activități pe parcursul cărora au îmbinat distractia cu învățarea activa. Săptămâna a debutat cu activitatea de educatie ecologică Coast Watch desfășurată in parteneriat cu ONG Mare Nostrum. Elevii au monitorizat starea de curățenie, nu prea grozavă!, Citeste mai mult…

20240327125206575

Un nou inceput de an scolar

Ziua de azi are o semnificație specială pentru toată lumea. În această zi, peste tot se deschid porțile școlilor, în inimile noastre vibrând emoția, bucuria și nerăbdarea determinate de un nou început. Vreau să urez tuturor celor care au intrat pentru prima dată pe porțile școlii noastre un călduros “Bun venit!” și să-mi exprim în același timp bucuria revederii tuturor celorlalți la început de an școlar. Oamenii şcolii vă întâmpină nu numai cu sălile de Citeste mai mult…

20240327125206575

Văliug 2017…o tabără de neuitat

Vara înseamnă pentru mulți noi călătorii, prieteni, locuri noi, distracție, într-un cuvânt…tabără. În școala noastră, a devenit deja tradiție organizarea taberei de vară pentru elevii din ciclul gimnazial. În acest an, am hotărât să ne îndreptăm către Văliug, o localitate aflată în Munții Semenic. O zonă pitorească, înconjurată de păduri, peisaje de basm, dar și de  atmosfera de liniște și relaxare dată de Lacul Gozna pe malul căruia ne-am petrecut câteva ore de neuitat. Nu Citeste mai mult…

20240327125206575

Admitere 2017

Ne-au bucurat rezultatele frumoase ale absolventilor claselor a 8-a la Evaluarea Nationala. Mediile obtinute le-au permis sa intre la licee de elita din Constanta si la liceele din zona. Situatia repartitiei computerizate a elevilor la licee poate fi consultata aici

20240327125206575

Concursul Stefan Procopiu,editia XX

In perioada 27-28.05.2017 a avut loc la Iasi, in cadrul Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi etapa interjudeteana a Concursului de Creativitate Stefan Procopiu. La aceasta etapa au participat toti elevii,care au obtinut Diploma Procopiu,la etapa judeteana,organizata in colaborare, de catre Liceul Teoretic Ovidius,Constanta. Scoala Gimnaziala Nr.1,Eforie Nord a fost reprezentata cu succes de catre Malcan Eda si Ratavoi Andreea,din clasa a VIa A,ele obtinand Diploma Edison,pentru fluiditatea gandirii stiintifice si tehnice,la sectiunea Fizica aplicata cu tema Citeste mai mult…

20240327125206575

Ziua Scolii 2017

Miercuri 31 mai 2017 se desfasoara evenimentul traditional cunoscut sub numele Ziua Scolii. Este o zi speciala din viata scolii noastre pe parcursul careia se impletesc activitatile sportive cu cele artistice intr-o atmosfera minunata de veselie si prietenie intre toti elevii scolii. In acest an se vor organiza expozitii, premierea elevilor participanti la Concursul Rainbow si se vor desfasura si competitii online cu participarea elevilor de la ciclul primar sub indrumarea doamnelor profesoare de la Citeste mai mult…

20240327125206575

Rezultate obtinute in anul scolar 2016/2017

In anul scolar 2016/2017 o pate din elevii Scolii Gimnaziale Nr.1, din Eforie Nord au participat si au obtinut urmatoarele rezultate la concursuri dedicate fizicii. La Olimpiada de fizica-etapa locala,elevul Tiliuta Alexandru din clasa a VIa B a obtinut Mentiune si un puntaj satisfacator la etapa judeteana. La Concursul de creativitate”Stefan Procopiu”au participat un numar de 19 elevi,din clasele a VIa si a VIIIa. Concursul a cuprins mai multe sectiuni si la fiecare s-au luat Citeste mai mult…